miercuri, 5 februarie 2014

4 destine si o greseala...




Erau patru adolescenţi care voiau sa trăiască aşa cum voiau ei, împotriva tuturor. Toţi aveau doar cu câteva luni mai mult de 14 ani, in afara de Igor care împlinea 15 si voia să îşi serbeze vârsta cu prietenii..

Igor era cel mai răsărit, de origine rusă, ortodox provenit dintr-o familie de emigranţi şi prieten cu Marisa. Fata era iubita lui de căteva luni,  provenea dintr-o familie emigrantă din Transilvania, trecuti la baptisti cu puţin timp înainte de a emigra. Atunci Marisa avea mai putin de 5 ani.
Ceilalti doi prieteni erau tot un cuplu. Eric,  un american  roscat de origine  irlaneză, catolic, iar Carla, nascuta si crescută în america, baptistă.
Era intr-o vineri, Igor avea la dispoziţie maşina fratelui său mai mare plecat la treburile lui dubioase. Dupa cursuri şi-au dat întâlnire. Toţi s-au asigurat de o învoire de la părinţii care şi aşa nu îi mai controlau de un timp. Igor avea să-i duca la o cabană la doar 50 km de oraş, lângă un lac unde pescuiau ei, Igor şi fratele său uneori.
Au  Încărcat maşina cu bere, ceva de mancare si ca să nu lipsească buna dispoziţie toţi luaseră la ei ecstazi,  Marisa care nu mai consumase droguri doar o doză, ceilalţi, cât reuşiseră să cumpere cu banii strânşi pentru această expediţie...
Prelungind timpul cu pregatiri care trebuia sa le asigure o distracţie când au plecat la drum era aproape întuneric. Igor care conducea nu băuse nimic dar Eric era de acum ameţit bine. Chiar si fetele aveau câte o doză de bere începută în mână când au urcat în maşină.
- Cât este ceasul întreba Igor mereu. Să mă anuntţaţi când este ora 19 si 20
La ora 19 şi douăzeci a declarat că acum are 15 ani şi a cerut o bere ca să serbeze...
In vânzoleala generală, Igor a pierdut direcţia şi nu a observat maşina care era oprită la marginea drumului şi pe şoferul care îi ieşise înainte pentru a cere ajutor. Igor l-a lovit uşor pe om fără să îşi de seama dar omul s-a dezechibibrat şi a căzut.. Igor a oprit când Marisa si Carla au început să ţipe.
Toţi au coborât şi s-au întors la locul accidentului. Eric si-a luat si sticla de bere pe care o deschisese când Igor a cerut o bere, bere din care sărbătoritul încă nu apucase să bea.  .
Când au ajuns la maşină au dat de soţia şoferului care gesticula şi striga la ei. Agita telefonul şi ameninţa că vor plăti pentru ce au făcut...Igor şi fetele au încercat să vadă ce era cu şoferul căzut pe şosea.
Eric s-a apropiat de soţia şoferului cu gând  să o potolească fără alt gând dar când femeia l-a împins strigând că este un beţiv care va face puşcărie, fără să se gândească, i-a dat cu sticla de bere în cap. Lovitura a trantit-o la pământ moartă pe loc.
Dupa câteva momente de derută, au hotărât să ia trupurile celor doi cu ei şi să le îngroape la cabana, in pădure.Masina lor u părea să prezinte urme de la lovitură deci poate nu vor fi descoperiţi... In câteva minute aveau să ajungă. Nu mai era mult de mers.
Au lăsat trupurile celor doi în fata cabanei şi au început să bea încercând să uite de problema în care intraseră. Au luat droguri şi până a doua zi dimineaţa nu au mai stiut de ei. Abia pe la prânz s-au hotărât să îngroape trupurile.
In timp ce săpau a apărut o maşină. Cei patru tineri cu capul plin de droguri şi de băutură nu înţelegeau ce spunea omul. Au înţeles însă ca sunt ameninţaţi cu pedeapsa divină .
Igor s-a proţăpit în faţa lui şi cu un râs care l-a înspăimântat pe om a început să ţipe:
- Eric, ai auzit ce spune ăsta? Cică ne-a văzut Dumnezeu şi vom primi pedeapsa în ceruri
- Pe el ! A răspuns Eric năpustindu-se asupra omului la fel ca fetele care nu se gândisera la ce va urma.
Băieţii erau cu lopetile în mână aşa că au lovit omul iar fetele ca nişte descreierate l-au călcat în picioare cuprinse de o isterie generala. Până s-a înserat au săpat şi au băut îngropînd cele trei cadavre.
Au adormit care unde au apucat. Duminica s-au trezit pe la prânz. Era timpul de întors.
Am avut cel mai ciudat vis din viata mea a spus Marisa. Si eu a recunoscut Carla. Poate ar trebui sa îmi povestestiţi visul vostru caci şi eu am visat a recunoscut Igor..
- Si eu am visat ceva a recunoscut Eric. A fost de la droguri... ca prea părea ceva real. A fost aproape  ceva real... 
Nimeni însă nu a vrut să povestească atunci ce a visat. Au plecat şi au  căutata să îşi stergă urmele.
Poliţia nu a descoperit crimele. Cei patru adolescenţi prieteni s-au despărţit la sfârşitul acelui an de şcoală fără să mai discute între ei, vreodată, de ce s-a întâmplat în pădure.
Igor a povestit însă fratelui său ce s-a întâmplat. Fratele lui Igor s-a asigurat că maşina cu pricina dispare la fel ca si alte urme ale întâmplarii. Apoi a plecat cu Igor în alt stat din America. Ivan şi fratele lui Igor au trăit poveşti întunecate care s-au sfârşit cu închisoarea pentru Igor. În închisoare Igor participa mereu la discuţiile cu pastorul protestant care încerca sa  convertească la mântuire sufletele rătăcite ale puşcăriaşilor. Igor se căia sincer pentru toate păcatele făcute ...
Igor nu a acceptat botezul baptist şi continua să îşi facă cruce. Purta la gât o iconiţă dată lui de mama sa când a fugit împreună cu fratele lui din Rusia, dar îi plăcea să citească din biblie..
Pastorul îşi punea mare nădejde în mântuirea sa şi insista cu îndrumarea lui ori de câte avea ocazia. 
Igor mai avea o lună şi obţinea eliberarea şi doar două zile până împlinea 30 de ani când a aflat că fratele lui a murit . Căzuse de la etajul 12 al unui hotel unde era cazat de numai 9 ore. Poliţia a declarat accidentul sinucidere deşi se bănuia că ar fi putut fi un caz de reglare de conturi între ruşi.
Igor  s-a închis în el. Nu a plâns când a aflat vestea..
Pastorul baptist a cerut să vorbească cu el. Atunci Igor plângând i-a mărturisit că se căieşte pentru viaţa pe care a dus-o şi că atunci când va ieşi din închisoare se va schimba. Emoţionat şi printre lacrimi i-a povestit pastorului visul din noaptea de dupa aventura aceea de la cabana din padure. Nu i-a mîrturisit decât visul, nu si întâmplarea aşa că pastorul a interpretat visul ca urmare a mortii fratelui său..
Igor împlinea 30 de ani chiar în ziua când l-a vizitat pastorul baptist.
Cînd a iesit din închisoare Igor a descoperit că era singurul moştenitor al banilor fratelui său. Erau uimitor de mulţi. Igor a mai descoperit că nu mai avea nici o rudă în viaţă. In timp cât fusese în închisoare, Ivan îi ascunsese stirele despre moartea părinţilor iar alţi fraţi sau surori nu mai avea. De alte rude nu îsi amintea.
Descumpănit de banii lăsati de fratele său Igor a căutat o biserica ortodoxă să se mărturisească, să obţină iertarea păcatelor şi un sfat bun. Preotul i-a ascultat mărturisirile şi speriat de căinţa sa disperată  l-a sfătuit să marturisească la poliţie crimele şi dea banii pe care i-a lăsat fratele său, să nu se folosească de ei. Igor l-a ascultat si a donat banii unei organizaţii umanitare care sprijină rusii emigranti dar nu a vrut să se predea la poliţie aşa că a rămas pe langa preotul caruia i se spovedise.
Impresionat de căinţa sa disperata, preotul care tocmai se pregătea pentru un drum la mânăstirea ruseasca Sfantul Pantelimon  de pe muntele Athos.  l-a luat cu el şi pe Igor care astfel a reusit să fie primit acolo călugăr şi acolo a rămas, rgându-se până la sfarşitu vieţii sale pentru iertare.

 Marisa, prietena lui Igor a rămas la scoala unde era colegă de clasă cu cu ceilalţi participanţi la cele trei crime doar până la sfârşitul anului şcolar după care a schimbat scoala dar nu şi felul de viaţă. Apăsată de secretul din pădure începuse să bea şi să se drogheze. Părinţii baptişti nu reuşeau să o aducă pe calea credinţei. Comunitatea se ruga pentru ea fără rezultat.
Marisa nu şi-a terminat scoala şi la 18 ani a fugit de acasă. Ascundea secretul care nu era doar al ei aşa ca orice referire la mantuire de care vorbeau părinţii o răscolea peste puterea ei de a se stăpâni.
Singură, fără părinţii care din dragoste o sufocau,  a reuşit să se controleze mai bine.
Era  5 decembrie, tot într-o vineri şi Marisa împlinea  21 de ani. A fost găsită de proprietareasă în casă inconştientă, drogată şi beată aşa că aceasta a chemat salvarea.
Cand şi-a revenit, lângă Marisa era un doctor drăguţ si atent care o ţinea de mână şi  o întreba ce s-a întâmplat cu ea. Doctorul care era psiholog voia să o consilieze psihic.
Marisa i-a povestit visul dar nu şi întâmplarea din seara aceea când ea şi prietenii ei au ucis 3 oameni. Doctorul nu a insistat cu întrebările si după ce a ascultat visul a lăsat-o să se calmeze.
Când s-a externat doctorul a invitat-o pe Marisa la un centru de recuperare psihologică unde activa el în calitate calitate de voluntar. La sfatul psihologului Marisa şi-a terminat scoala si a urmat un curs în urma căruia a devenit asistentă medicală. Era apreciată de doctorul cu care colabora..
Avea  28 de ani şi  credea că şi-a găsit echilibrul.  Relatia cu acest doctor îi completa viaţa chiar dacă nu o considera ceva de viitor. Avea o legătura de 3 luni cu Marius, aşa se numea doctorul,  când acesta  i-a propus să îl întovărăşească în Africa la o misiune umanitară. A avut un şoc si chiar în acea noapte a a avut din nou visul care o speria. S-a trezit ţipând Marisa a povestit lui Marius visul dar nu şi întâmplarea din pădure.apoi l-a întrebat dacă vrea să afle şi care este motivul pentru care a visat.
Marius i-a răspuns că dacă merge cu el în Africa poate va trebui să afle dar numai atunci când va socotio ea că este necesar. Marisa a plecat cu Marius în Africa. Nu i-a vorbit însa niciodată despre prietenii eişi crimele de la cabana.  Marius şi-a dat însă seama că ceva grav  s-a întâmplat în viaţa ei
Marisa avea 38 de ani când Marius s-a întoars în SUA, ea însă a râmas acolo până la sfârşitul vieţii sale, devotată misiunii în care se angajase Nu a ţinut însă legătura nici cu rudele nici cu alte persoane din trecutul ei. Marisa nu s-a căsătorit niciodată. Nu a avut copii şi a murit la 56 de ani. Inainte de a muri a ţinut să mărturisească cele trei crime din pădure şi să ceară cu disperare iertare lui Dumnzeu.

Eric, roscovanul irlandez a fost singurul care a terminat şcoala şi a terminat chiar o facultate. A reuşit să devina inginer. Nu a strălucit printre colegi dar nici nu a fost codaş. Familia era înstărită şi deţinea mai multe fabrici precum si acţiuni majoritare la o societate prospera de care urma să se ocupe el. Familia lui s-a mutat din orasul în care se întâmplase crimele chiar înainte de a se termina anul cu pricina asa că Eric a fost scutit de prezenţa celorlalţi prieteni şi tovarăşi de vinovăţie.
Eric nu şi-a făcut imediat mustrări de conştiinţă referitor la cele trei crime la care participase. Punea totul pe seama rusului cu care nu mai avea nici o legătura. Si-a ţinut totuşi gura şi nu a povestit nimănui ce se întâmplase.
In facultate, pe la 23 de ani,  a avut o prietenă care a rămas însărcinată. Erau amândoi hotărâţi să scape de copil, prietena lui trebuia să facă avort cand Eric a avut din nou visul acela din noaptea crimelor. Apăsat de vinovăţie si fără să ştie nici el cum, a intrat în prima bisertcă catolica care i-a ieşit în cale şi s-a spovedit.
Preotul a rămas fără grai.
Apoi, cum  Eric nu pleca peotul l-a întrebat dacă mai are ceva pe suflet.
Eric i-a zis preotului despre avort iar preotul i-a spus că dacă aşteaptă iertare de la Dumnezeu, copilul trebuie să se nască iar el să se căsătorească cu mama.
Eric a acceptat sfatul preotului si se pare că totul s-a schimbat pentru el. A devenit alt om.
Si-a asumat paternitatea. S-a căsătorit, a avut un baitel si a reuşit să fie nu doar un tată bun ci şi un inginer şi om de afaceri bun. A ţinut permanent legătura cu acel preot caruia i se confesase şi care a ştiut să pătrundă în sufletul lui păcătos, ajutându-l.
A murit de bătrâneţe în patul lui, înconjurat de familie. Oamenii spuneau că este un om cu mare credinţă de sufletul căruia  Dumnezeu se va îndura la timpul judecăţii sale

Carla, fosta prietenă a lui Eric din acea perioadă stranie a avut cele mai mari probleme şi cea mai chinuită viaţăi. După plecarea lui Eric, a devenit dependentă de droguri. La 30 de ani era o epava. Parintii au internat-o pentru  dezintoxicare.  Când a ieşit a îmbrăţişat credinţa şi a vrut să se boteze. Pentru părinţi a fost o mare bucurie.
Inainte de a se boteza pastorul baptist a avut câteva discuţii cu ea cerându-i să-i spună ce păcate o apasă.
Carla i-a povestit depre crimele la care participase. Pastorul îngrozit a sfătuit-o să spună totul poliţiei. Fără să se găndească la consecinţe Carla a făcut mărturisiri complete la Politie. Trecusera mai mult de 16 ani . Igor era călugăr la muntele Athos, Marisa în Africa, Eric terminase studiile la Cambridge., era un tătic respectabil şi gestiona afacerile familiei sale.
Carla a mers cu politia la locul unde ştia că avusese loc crimele, la cabana..
Cabana nu mai exista. Ivan, fratele lui Igor îi dăduse foc. Nici cadavrele nu mai erau acolo. Fratele lui Igor le mutase. Cine stie unde le dusese si cine stie daca nu fusesera arse odata cu casa. Nimic nu mai era ca inainte. Acolo era acum un hotel si un ansamblu turistic. Cand politia a discutat cu Eric, acesta s-a făcut că abia îşi aminteşte de Carla dar nu îşi amintea de nici un weekend petrecut cu ea la o cabană, iar depre crime a declarat ca probabil Carla care se droga pe atunci amestecase niste povesti de care auzise.
Carla a fost internată la psihiatrie şi botezul ei s-a amânat.   
Orice încercare de a convinge pe cineva cu povestea ei, a eşuat.
Abia pe la 36 de ani Carla si-a acceptat soarta si a înţeles că indiferent cât de vinovata este de acele crime nu ea este în măsura sa facă dreptate. Dreptate face numai Dumnezeu.
Carla a plecat de lângă părinţi si a adoptat cultul neoprotestant Oastea Domnului. S-a căsătorit cu un coreligionar de al său căruia îi murise soţia şi avea doi copii. Carla a fost o mamă devotata acelor copii ca şi cum ar fi fost ai ei aşa ca a rămas mama lor chiar şi după ce soţul său şi tatăl adevărat al copiilor a murit.

Ce a visat oare fiecare din cei patru  de erau aşa speriaţi de vis? Si care a fost cel mai păcătos din cei patru? Oare a iertat Dumnezeu pe vreunul din ei?

Toţi patru au avut aproape acelaşi vis. Toţi au revăzut ca şi cum ar fi fost in afara evenimentelor cea de a treia crimă a lor. Au revăzut în vis cum acel om îi ameninţa cu pedeapsa divină. S-au revăzut in vis cum s-au năpustit asupra omului şi l-au limşat.
Poate unul s-a văzut pe el însuşi iar altul pe ceilalţi dar toţi au visat cum după ce au aruncat trupul în groapă, trupul celui mort s-a ridicat singur din groapă, însângerat cu privirea fixă spre ei.
Acea privire n-a putut fi uitată de nici unul din cei patru păcătoşi. Toţi au visat trupul ridicându-se din groapă, însângerat, în tăcere, cu privirea de neutat…
După aceasta parte a visului care a fost aproape identica la toti patru, visul a fost diferit la fiecare.
-Igor a visat cum femeia ucisă de Eric s-a aşezat în genunchi în faţa lui si a început să plângă. Treptat chipul femeii s-a transformat în chipul mamei sale care i-a spus cu blândeţe : „Igor dragul meu, ce ai făcut dragule?”
-Mariisa a visat cum privirea bărbatului însângerat a devenit mânioasă, apoi s-a transformat îluând chipul pastorului de la biserica baptistă frecventată de părinţii ei. Pastorul a arătat cu degetul spre ea şi a tipat astfel ca strigătul acela i-a răsunat în urechi toată viata : „Vei arde în iad, păcătoaso !”
- Eric a visat cum bărbatul ucis de ei se înălţa la cer fără să îşi ia privirea de la el, iar un glas care părea a lui însuşi striga, :”Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac !”
- Carla, care a visat şi ea bărbatul acela însângerat care se ridica din groapă, a visat cum sub privirea lui pătrunzătoare se dădea înapoi. S-a tot dat înapoi până ce a căzut într-o altă groapă săpată în spatele ei. S-a trezit într-un ţipăt, încercând în vis să scape din groapa în care căzuse.
Visurile acestea i-au bantuit toată viaţa.

marți, 4 februarie 2014

In concluzie...

Cartea aceasta a fost scrisa de un preot roman, asa cum sunt cei mai multi preoti ai nostri.
Sincer.... ii dau dreptate Mihaelei ca considera ortodoxia ceva arhaic .
Dar nu pot sa cred nici ceea ce crede ea.
Si nici nu imi place sa spun ce cred eu, asa ca voi cam evita discutiile despre religie Nu doar pe internet ci si in viata.

vineri, 31 ianuarie 2014

Despre cultele protestante si neoprotestante

Cum spuneam expun pagini din carte Eu am vazut ca se pot citi...







joi, 30 ianuarie 2014

Iar am citit o carte despre religia ortodoxs.
In loc de comentarii am sa expun cateva pagini din carte:

luni, 27 ianuarie 2014

Despre icoane

Oare dece atâta frică la unii de icoane, dece cred că o icoană încalcă a doua porunca din decalog?
Icoanele sunt un simbol al credinţei în Dumnezeu şi oricum, reprezintă mai putin alt Dumnezeu decât ceilalti doi din trinitatea creştină. Eu am in casa doua icoane. Una un goblen lucrat de mine si alta castigata la o tobola anul trecut, când am fost în Grecia.... La asta tine Luky(soţul meu) foarte mult. Nu că ar fi prea credincios dar crede că există Dumnezeu. Si crede în ajutorul lui Dumnzeu  ...




luni, 15 iulie 2013

Citesc o carte...

  

Citesc o carte de Jaroslav Pelikan „ Iisus de-a lungul secolelor.”
Natura lui Iisus este greu de înţeles pentru mine.
Este Fiul lui Dumnezeu, asta pricep, dar  in masura în care noi toti oamenii suntem copiii lui Dumnezeu,
Că el a fost născut nu făcut... este  ... să zicem că o accept...
Este Dumnezeu şi asta înţeleg, dar numai  în ideea că reprezintă „Logosul” , cuvantul, înţelepciunea, inteligenţa, logica lui Dumnezeu.
Dar cum să mă rog la Iisus ca la Dumnezeu ? Indiferent cum aş suci lucrurile a fost om. Nu mă rog la oameni cum mă rog la Dumnezeu iar dragostea pentru Iisus nu poate fi extaz, ci un fel dedragoste între prieteni... Să o definim ca încredere  ...
Eu mă rog la Dumnezeu... dar de fapt cum mă rog? Asta făceam când eram copil şi credeam ca dacă tot este dispus să ierte greselile poate este dispus să îndeplinească şi ceva dorinţe... Incă nu ştiam cum stă treaba cu dorinţele,  nu înţelesesem cum este cu „Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu îţi bagă !”
Dar m-a luat gura pe dinainte.
Cartea explica teologic, dogmatic, filozofic cum l-au înţeles oamenii pe Iisus şi înteleg...  Mai mult, sunt de acord...  Dar practic,  nu înţeleg dece oamenii se închină la Iisus şi nu la Dumnzeu. Asta vreau să aflu. Dar încă sunt la început cu cartea. La sfarsit voi scrie ce idei mi-a schimbat....dacă mi le-am schimbat....

miercuri, 3 iulie 2013

Prietenul nostru


Partea 1.

Ce face pe doi oameni să se considere prieteni ? Increderea!
Nu faptul că se aseamănă, nu faptul că au aceleaşi ocupaţii sau preocupari nu faptul că se critică unul pe altul cu sinceritate ci faptul ca au incredere unul in altul.
Dacă un prieten spune celuilalt  un neadevăr, primul gând al prietenului minţit este ca asta s-a întâmplat deoarece prietenul său a fost minţit la rândul său. Dacă nu gândeşte aşa înseamnă că nu este prieten cu celălalt.
Când prietenia, încrederea de fapt, se sfarmă, când unul din  prieteni nu mai are încredere în celălalt e ca si cum i s-ar fi frânt o aripă. E ca si cum până în acel moment zbura  iar acum, zace la pământ, doborât fără să ştie cum.
Un prieten lovit de neîncredere zace doborât de suferinţă si deznădejde multă vreme. Rănile sufletului nu se vindecă uşor. Numai cei norocosi scapă întregi din această încercare. Cea mai mare parte chiar dacă se vindecă,  aripa ruptă nu le mai este bună de zbor. Majoritatea prieteniilor din copilărie se termină aşa.  Cei care scapă din suferinţa trădării se transformă în niste păsări de ogradă care nu mai au încredere.  
Foarte putini mai reusesc să  zboare după aceea.
Cand ţi-ai pirdut singurul prieten, lovitura este mai cumplită decât  dacă ai avut mai mulţi şi i-ai pierdut pe toţi. 
Cu cât ai pierdut mai mulţi prieteni  cu atat sansele de a-ţi  face alţii sunt mai mari.
Prieteniile legate la maturitate chiar când nu te dezamăgesc, nu se mai leagă pe acea încredere absolută ca cele din primii ani ai vieţii, când nu ştiai că omul este păcătos şi nu ştiai că trebuie să ierţi.
Si totuşi există oameni care nu pot trăi fără un prieten în care încrederea să fie absolută, care nu acceptă decât un prieten care nu păcătuieşte niciodată deşi ei sunt la fel de păcătoşi ca prietenul pierdut.
Si există şi un astfel de prieten absolut. Prietenul acela stă şi aşteaptă, răstignit, să fie căutat. Asteaptă într-o lume a lui, perfectă, pe cei care dezamăgiţi de lumea lor imperfectă, vor şi caută perfectiunea. Nu  cere în schimbul prieteniei sale să fii un om perfect.
Acest  prieten  începe prin a-şi spune povestea sa, povestea dezamăgirilor sale de om perfect în aceeaşi lume ce te-a dezamăgit şi pe tine. Iţi oferă prietenia sa şi îţi promite o altă viaţă în lumea lui perfectă.
Nu îţi cere nimic altceva decăt să îţi doreşti cu adevărat prietenia sa.
O prietena de a mea,  prietenă cu acest prieten perfect se întreba dece doar ea ? Dece acest prieten i-a făcut un semn şi a chemat-o doar pe ea la el, căci dacă nu era vorba de o chemare  dece nu aleargă toată lumea să fie alături de acest prieten perfect? Dece nu văd toţi oamenii cât de minunat este să ai un asemenea prieten care te acceptă cu toate imperfecţiunile tale şi îţi oferă în schimb tot ce îţi doreşti?
Prietena mea crede că el a căutat-o,  nu că ea l-a găsit  fiind  singurul prieten perfect pe care îl  putea avea.
Cred că această prietenă a mea (înainte am fost tentată să scriu doar cunostinţă) mă consideră prietenă pentrucă sunt un prieten virtual asa ca şi acest prieten perfect. Ea a acceptat  că în oamenii-prieteni, chiar dacă nu sunt perfecţi trebuie sa avem încredere, ca fără încredere nu există prietenie, iar eu,  cu toate  defectele pe care mi le atribuie ca om real, pot constitui cineva în care poţi avea încredere, fiind un prieten virtual .
Dar este ceva ce trebuie  să-i spun prietenei mele,  acest prieten al ei nu este doar prietenul doar al celor care vor ca prietenii lor să fie perfecţi. Iisus este prieten şi cu cei care acceptă prietenia bazată pe o încredere reciprocă fără asigurare împotriva eventualelor dezamăgiri. Cu prietenii acestia, oameni asemeni mie,  el se întâlneşte mai rar. Nu locuiesc împreună asa cum locuieste cu ea.
Ne întâlnim totuşi  –  „ori de câte ori este nevoie”. Dar acestui lucru nu doar prietena mea nu îi dădea suficientă atenţie. Am constatat că şi pentru mine a fost o revelaţie.


Partea 2.
Când spui că prienii se acceptă cu bune şi rele, este valabil doar pentru acel prieten perfect care ne primeşte oricum am fi, noi ceilalti oamenii inainte de a ne face un prieten trebuie să-l cunoastem. Nu orice persoană ne pare „de încredere”.Unii îţi inspirtă încredere dintr-o privire, alţii îţi cuceresc încrederea cu greu.
L-am întâlnit pe Iisus din copilarie. Nu spun că am fost prieteni din copilărie desi modul cum ne-am cunoscut nu putea să ducă la altceva decât la apropiere.
La noi în familie Iisus venea în vizită de doua ori pe an, de Craciun şi de Paşte. Ambele erau în familia mea sărbători mari, pline de bucurie.
La început am retinut doar semnificaţia Craciunului.
Cine nu ştia că 25 decembrie era ziua lui de nastere ? Ne făcea cadouri si cadourile le aducea Mos Crăciun. Stiam că naşterea lui a fost ceva special el fiind fiul lui Dumnezeu dar pe vremea aia nu stiam ce este o naştere asa ca orice explicatie îmi părea obsolut logică chiar dacă nu o înţelegeam.
Am plâns când mama a recunoscut că ea îmi cumpăra cadourile, că Moş Craciun este ceva simbolic.

A dispărut Moş Crăciun, dar naşterea lui Iisus a rămas ca un simbol legat de ziua aceea, de ziua când împodobim bradul şi ne facem cadouri, de ziua când mai avem puţin si vine Anul Nou......
Despre Paste am înţeles ce reprezintă mai târziu. Eram la scoală. La şcoala dimineaţă făceam rugăciunea către Dumnezeu, către Fiul său şi un îngeras pe care Dumnezeu avea să-l trimită să stea cu mune permanent. Pentru fiecare elev ar fi trimis câte un îngeraş.
Asta n-a ţinut mult probabil cateva luni, căci au venit comunisti si ni s-a explicat că Iisus este doar o legendă, el nu a existat niciodată ci doar cei care au scris biblia au povestit despre el ca despre o fiinta care ar fi existat. Că nici îngeri nu există iar că nu există nici Dumnezeu, vom afla singuri mai târziu.
Iisus însa a continuat să ne viziteze de Paste şi de Craciun chiar dacă existenţa lui erapierdută între legendă si credinţă.Ce sărbătoare frumoasă era Pastele în copilaria mea. In prima sarbătoare pe care mi-o amintesc ne-am întrecut patru prietene în a scrie poezii. Eu care mă consideram cea mai grozavă nu am scris poezia cea mai frumoasă şi asta arata că deşi cam încrezută eram totuşi obiectivă căci poezia cea mai frumoasa pe care eu am declarat-o castigatoare şi am laudat-o era copiată de Viorica dintr-o carte. Viorica era mai mică decât mine si foarte frumuşică. Aş fi dorit să fiu prietenă cu ea, dar era prea secretpoasă....
De Paste, Fiul lui Dumnezeu care fusese omorât de oameni a înviat. Asta serbam. El ne ierta ca oameni, căci oamenii l-au chinuit, iar noi eram fericiti caci iertati de el, aveam promisiunea ca ne ia cu el la un moment dat. Unde? Undeva unde urma să fim foarte fericiţi.
Nu stiu cum ar fi decurs educatia mrea religioasa dacă nu erau comunistii. Dar cu comunisti sau fără, eu am sărbătorit în fiecare an si Pastele si Crăciunul fără să consider asta altceva decât TRADITIE. Au fost doar cele două sărbători tradiţionale ale crestinismului.
Intre timp am mai aflat multe despre Iisus dar niciodată nu am fost prieteni declaraţi. Nu pentrucă nu l-am cunoscut suficient, la acea vreme îţi faci prieteni din persoane mai putin cunoscute decât era el pentru mine. Fizic îl cunosteam fiind reprezentat pe toate icoanele, iar depre ce era, ştiam ca fiind Fiul lui Dumnezeu nu fusese pe pamnt cineva mai important şi mai bun ca el.
Dar era aşa de importnt încât ar fi fost o obraznicie sa-l consider prieten. Aşa am considerat
 Ideea că ar putea fi prienul meu a apărut acum când am constatat că pentru cineva este singurul prieten adevărat.
Am discutat cu amicele mele autoritatea cuvantului lui Dumnezeu propăvaduit de el dar niciodată nu l-am considerat prieten în caliate de logos, am discutat altă dată poziţia lui în trinitate si chiar dacă Iisus Fiul este acolo într-o reprezentanţă simbolica,după cum este credinţa mea, tot nu il pot considera prieten căci este parte din Dumnezeu. Dumnezeu nu îmi esre prieten. Penztru mine Dumnezeu este "tatăl" . Discutăm zilnic, dar nu prieteneşte. Ii cer sfaturi, mă împotrivesc hotărârilor lui... îi mulţumesc sau mă cert cu el  ...
Dar acum mi-am dat seaama că Iisus a fost si om. In calitatea sa de om, făra prihană, de om ce si-a urmat destinul de jertfă pentru oameni, de om cu suflet, îi sunt şi i-am fost mereu prieten. 
Sunt însă asemeni celor care l-au urmărit cu prietenie când îşi expunea învăţătura dar nu l-au însoţit ca ucenici. Una este să fii prietenul lui Cristos şi alta ucenicul său. E ca şi cum prietenul meu este înscris într-o organizaţie umanitară iar eu nu. 
Iisus însă are o dublă natură, de om si de Dumnezeu. Eu nu îl urmăresc cu prietenia dincolo de pragul său de om. în acea însărcinare de a schimba lumea, sarcină pentru care este perfect. Dincolo nu îi mai sunt prietenă căci nu sunt dornică să-i fiu nici apostol nici măcar ucenic,  Ii sunt însă prietenă şi cred în învăţătura lui.


Partea 3.
Daca nu vrei sa-i  fii ucenic nu poti sa-i fii niciodata prietena.

Cine a zios asta se înşeală. Eu am o prietena Mirela care are in casa o gramada de pisici convinsa ca in inima ei buna ajuta animalele. Eu sunt preietena ei din copilarie si ne acceptam cu bune si rele caci sa zicem, avem multe in comun chiar cand multe ne deosebesc… Si eu iubesc animalele, am avut pisisici …dar nu sunt de acord cu ea sa adun in casa mea pisicile fara stapan si nici sa adopt una sau doua din pisicile ei. Bineinteles avem divergente pe tema asta si ne mai certam, dar asta nu a dus la ruperea prieteniei. Poate exista asa cum spui o anumita “limitare” a prieteniei mai ales in aprecierea ei fata de mine considerand ca daca as fi o adevarata prietena ar trebui sa-i iau cateva pisici sau macar una… Dar ne-am numit mereu “cele mai bune prietene”…
Este greşită ideea că dacă nu vreau să fiu propavaduitor a credintei lui Hristos inseamna ca nu ii sunt prieten.
Acest rol (de propavaduitor) ii apartine bisericei lui Hristos si ea trebuie sa fie una singura, o biserica unita. Pentru asta militez dar nu am de gand sa ma transform intr-o moara de vant care vorbeste ce crede tuturor oamenilor,. Pot sa vorbesc cu prietenele mele dar nu tuturor oamenilor cum vorbeau pe timpul lui Iisus ucenicii si apostolii. De atunci pana azi biserica lui Hristos s-a format si acum ar trebui sa se unifice. Eu doar sunt deschisa acestei uniuni.
Dar vorba aia poate barna este in ochiul meu…nu in al celuilalt…